Catalogul supelor de toamnă – soluții ușor de preparat, adaptabile și ca street food

  • Autumn Soups

Catalogul supelor de toamnă – soluții ușor de preparat, adaptabile și ca street food

Afișat la 07/09/2022

Toamna este o perioadă excelentă pentru supe și ciorbe, datorită gamei largi de legume încă disponibile și grație soiurilor de sezon care apar alături de ele. Iar pe măsură ce vremea se răcește, mâncărurile bogate, care încălzesc corpul, devin din ce în ce mai populare. Roșiile sunt încă în sezon, se găsesc și gogoșari, dar puteți conta și pe leguminoase, rădăcinoase, dovlecei și cartofi. Vă propunem câteva feluri de supe și ciorbe care sunt excelente pentru meniul vostru de toamnă, chiar și în varianta street food, dacă le oferiți în pahare de carton.

Sfecla roșie este una dintre cele mai așteptate legume de toamnă. Este ușor de transformat într-o supă purpurie de toamnă, care este săracă în grăsimi, vegetariană și plină de arome explozive. Pentru această rețetă se mixează sfecla roșie împreună cu linte, măr, usturoi și semințe de ceapă, bulion de legume și câteva condimente, care se călesc și se presară cu și mai multe semințe de ceapă, dacă doriți. Sfecla roșie și mărul conferă acestei supe un gust dulce delicat, în timp ce lintea o îmbogățește cu proteine și îi conferă o textură mai bogată.

Pe lângă prepararea supelor, există multe alte utilizări pentru linte. Ciorba de fasole albă și cea de linte sunt populare și separat, dar împreună, îmbogățite cu carne de porc, dau o versiune și mai densă și mai gustoasă. Dacă vreți să vă îndepărtați puțin de la aromele mai obișnuite, amestecați lintea cu lapte de cocos și turmeric - supa nu numai că va fi delicioasă, dar va avea și o culoare aurie cu totul specială. De asemenea, lintea poate fi transformată într-o supă parfumată și exotică, dacă îi adăugați curry, conopidă și pui, sau puteți împrospăta supa clasică de legume prin adăugarea de varză, linte și bacon. 

Dovleceii sunt legumele-vedetă ale toamnei. În ultimii zece ani, dovleceii au câștigat o popularitate de neegalat și este puțin probabil ca acest lucru să se schimbe, deoarece sunt un ingredient foarte versatil, care poate fi preparat într-o varietate de moduri și care se combină bine cu o gamă largă de condimente. Pregătiți sub formă de supă cremă, dovleceii merg excelent cu păsările de curte, așa că puteți adăuga liniștit și carne. Într-o versiune fără carne, uleiul de semințe de dovleac și semințele de dovleac prăjite se potrivesc foarte bine cu supele de dovlecei, dar și chipsurile dintr-o brânză maturată, cum ar fi parmezanul, reprezintă o alegere inspirată. Puteți prepara supa cu ardei iute și crème fraîche, sau cu linte și multe condimente (amestecurile de condimente ras al-hanut și dukkah sau coriandru).

Pentru zilele cu vreme mai rece o alegere excelentă este varza, iar una dintre cele mai nobile sortimente este varza roșie. Există două moduri de a face supă din ea - fie se prăjește în prealabil, fie se sotează cu puțină ceapă și apoi se mixează cu mixerul. Varza roșie este o altă legumă care poate fi combinată cu o varietate de arome. Dintre cărnuri, cea de porc se potrivește cel mai bine cu ea, dar varza roșie poate fi servită și cu bacon sau porchetta cu salvie. Ca soluție fără carne, puteți obține o delicatesă specială cu gutui și nucă sau diverse brânzeturi moi.

În sfârșit, nu trebuie să uităm nici de ciuperci dacă vorbim despre aromele asociate cu toamna. Supa de ciuperci cu ceapă, muștar Dijon și vin alb poate alunga frigul garantat, în timp ce versiunea super-verde, cu broccoli și hașme poate fi îmbogățită cu paste orzo.