5 feluri în care să vă pregătiți restaurantul pentru redeschidere după pandemia de coronavirus

  • 4 Cafe Bar

5 feluri în care să vă pregătiți restaurantul pentru redeschidere după pandemia de coronavirus

Afișat la 04/05/2021

Situația pandemiei este foarte dinamică în prezent, prin urmare este important să fiți pregătiți pentru orice schimbări ar aduce viitorul în planurile privind restaurantul dumneavoastră după coronavirus. Vă prezentăm în continuare cinci sfaturi care să vă ajute să fiți pregătiți pentru următoarea fază – aflați ce puteți face pentru a vă menține pe linia de plutire acum și pentru a vă pregăti de redeschidere completă după ce pandemia de coronavirus se va încheia.

Cum se vor redeschide restaurantele după pandemie?

 

1. Profitați la maximum de opțiunile de servire la pachet și livrare

 Restaurant Delivery

Cumpărarea în regim takeaway și prin livrare la domiciliu a devenit noua normalitate. O tendință pe care am observat-o este aceea de a comanda mâncare pentru toată familia / în regim catering, fapt ce aduce beneficii atât restaurantelor, cât și clienților. Oferind mai multe porții din același fel de mâncare sau preparate gătite parțial, care rezistă mai mult timp, faceți economii cu ambalajele, evitați taxele de livrare și/sau datorate terților pentru astfel de servicii și, totodată, generați venituri pentru mai multe mese decât una sau două. În același timp, o familie sau un cuplu primește mâncare pentru câteva zile, având contact limitat cu exteriorul. În plus, clienții se adaptează la acest nou stil de viață, iar după ce toată situația va reveni la normal, unele obiceiuri vor fi deja deprinse și vor rămâne. După ce veți putea deschide complet localul, nu renunțați la sistemul de takeaway și/sau livrare pe care l-ați implementat - clienții s-ar putea să îl prefere în continuare. Pandemia va modifica întreaga dinamică a industriei restaurantelor, iar acest fapt nu se va schimba. Este nevoie doar de 30 de zile pentru a crea un obicei, iar noi deja trăim în condiții de pandemie de mai bine de un an. În economia post-coronavirus, sectorul de furnizare în regim takeaway ar putea cunoaște o creștere mai mare decât estimăm în prezent.

2. Continuați să promovați cardurile cadou

Closed

Veniturile obținute din oferirea de carduri cadou vă vor ajuta să vă mențineți fluxurile de numerar, fără să fie nevoie să oferiți ceva în schimb până când situația se va îmbunătăți după coronavirus. Pentru a vinde mai multe carduri cadou, alegeți o promoție mai veche pe care ați făcut-o (poate de Black Friday?) și oferiți-o din nou sau creați o ofertă similară, pe care să o promovați pe rețelele de socializare. Pentru unele restaurante cardurile cadou au fost ultima soluție în cele mai grele perioade din 2020.

3. Mențineți comunicarea cu clienții

Phone Photo

Dacă nu comunicați activ cu clienții dumneavoastră, informându-i ceea ce se întâmplă, ei vor crede că ați închis afacerea. Publicați conținut ușor de urmărit și distractiv, pentru a menține entuziasmul clienților în privința ideii de a reveni în restaurantul dumneavoastră după pandemie.

Postați pe rețelele de socializare videoclipuri utile, prezentând tehnici de mânuire a cuțitului, rețete de bază sau chiar o rețetă nouă la care lucrează cei din bucătăria localului. Promovați acest conținut în rândul abonaților prin email, pentru a vă asigura că mesajul ajunge la cât mai multe persoane.

Rețelele de socializare reprezintă și ele un instrument excelent de comunicare pentru restaurantele care s-au reprofilat doar pe modelele de furnizare a mâncării în regim takeaway și/sau prin livrare. Lucrurile se schimbă rapid, prin urmare amintiți-le clienților de existența dumneavoastră și informați-i zilnic cu privire la meniu, opțiuni de livrare, proceduri privind distanțarea socială și multe altele.

4. Păstrați-vă calmul după redeschidere

Chefs Kitchen

Ar trebui să ținem minte faptul că lumea încă se confruntă cu pandemia de Covid-19, chiar dacă restaurantele s-au redeschis. Este indicat să vă păstrați calmul, să urmați regulile de siguranță, să dezinfectați spațiul în care vă desfășurați activitatea și să primiți în local doar numărul de persoane pe care autoritățile îl permit. Dacă restaurantul dumneavoastră dispune de o grădină și vremea este frumoasă, invitați-vă clienții să aleagă să mănânce în grădină în locul spațiului închis.

Continuați să promovați opțiunile de livrare și takeaway cu contact limitat sau chiar fără contact cu alte persoane, pentru clienții care vor rămâne precauți, în special dacă dețineți un restaurant de tip fast casual sau fast food. Nu uitați: siguranța trebuie să fie pe primul loc.

5. Căutați oportunități

Waiter Smiling

Ce puteți face din ceea ce ar fi trebuit să faceți și înainte? Unul dintre cele mai importante aspecte este controlul costurilor. Actualizați-vă meniul și evaluați contul de profit și pierderi. Acum, când activitatea nu este foarte intensă și există mai puține elemente de inventar, profitați de această ocazie și învățați cum să gestionați mai bine costurile, cum să vă modernizați meniul și cum să vă creșteți marjele de profit. Vă puteți folosi propriile date POS pentru a afla trendurile anterioare privind meniul, care sunt cele mai bine vândute preparate, dar și care sunt cele care nu merită efortul.

Actualizați-vă metodele de angajare și instruire a personalului. Multe persoane au rămas fără loc de muncă, iar când restaurantele vor putea să se redeschidă după pandemie vor fi și mai mulți oameni care își vor căuta de lucru. Angajați acum persoanele potrivite și pregătiți-le pentru succes - astfel veți crește profitabilitatea și veți economisi pe termen lung.

   

 

Este important să înțelegeți că, deși această pandemie va trece și afacerile își vor reveni, poate că situația nu va mai "reveni la normal" niciodată. Partea bună a acestei crize este faptul că scăpăm de lucrurile superficiale și revenim la ce este important, pentru a deveni mai puternici. Criza va schimba felul în care funcționează și sunt gestionate afacerile, iar afacerile inteligente vor funcționa în mod inteligent. Totul s-a schimbat, prin urmare trebuie să fim și noi dispuși să ne ajustăm mentalitatea și să acceptăm faptul că în curând va exista o nouă stare de normalitate - un altfel de "normal".